dor si apoi stralucire aparte. chinuire de uitare. ah, albastrii aia au fugit. si mi-au lasat dorinta lor de a lupta. m-au inviat.lupta.ea si ei m-au zgariat.
inca o clipire. ah, iesi odata din visare. lupta.nu era ea plina oare?
in acel colt ati asteptat de atatea ori statuia. pe banca aceea inalta mi-ati povestit gandurile. acum urlati, pentru ca cel ceea fost odata nu va mai fi niciodata, reducandu-se la deloc.
unde fugiti? de ce va grabiti?
ati uitat sa mai zambiti, ati uitat de simtiri, ati fugit de adancuri.
Se ascundea in spatele rosului un alb. Doar alb curat.
" Sat mare , sat mare dar sat de piatra, Bucurestiul este un munte orizontal o munca plina de sudoare care nu s-a scris in litere, ci in caramida , in mortar si piatra. Ma uit asupra orasului ca si cum as fi o ciocarlie,brusc trasa in sus de firul unui tril, si de sub norul pantecos de ploaie , cu ochiul drept in jos ma uit asuprea lui."