marți, 19 mai 2009

imaginare

un cantec trist. un cantec nascut din amaraciune, manie, durere si dorinta de a lupta.
O fata ingenunchind langa harfa . Plangand. A incercat de o mie de ori pana acum. Doar ca nu reuseste.
Daca ar simti putina iubire, daca ar fi cineva sa o incurajeze s-ar ridica poate?
E prea nervoasa. Ar vrea sa se bata cu aerul. Ar vrea sa stea intinsa pe carbuni negri. Ar vrea sa nu mai fie batalie.
Insa ceva o impiedica sa renunte.
Va trebui. Inca o data.
O noua incercare.
Dorinta ei e sa prinda perfectiunea, sa mearga pana la capat.

Si totusi cantecul rasuna printre muntii care asteapta sa fie cuceriti.

E un cantec trist. Dar se aude subtil o voce..

Canta de fapt , chiar ea, Speranta...

6 comentarii:

  1. Speranta stie sa cante intotodeauna si canta chiar frumos...numai ca unii o adud , altii nu. Sau mai bine zis, toti o aud, unii mai incet , altii mai acut... Speranta este in noi toti.

    RăspundețiȘtergere
  2. la cei care se aude incet..e doar speranta...la cei care se aude puternic e credinta!
    o sa poti...incearca pana reusesti. stii cum zicea cineva...daca nu mi-a iesit de 1000 de ori nu inseamna ca am esuat.

    RăspundețiȘtergere
  3. de-ar putea cantecul sa fie ascultat de mai multi oameni .... probabil ar avea si alte prespective .
    foarte buna imaginare
    te felicit
    cheers !

    RăspundețiȘtergere
  4. in mine ..cantecul e pe sfarsite :(
    dar descrierea ta e ff frumoasa >:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. toti avem nevoie de iubire in cantitati moderate.
    perfectiunea? hmm... ce ar reprezenta perfectiunea asta? :)

    RăspundețiȘtergere